Undeva in Germania

Emotii puternice pe care le pot trai de atatea ori cand inchid ochii.
Pana sa plec ma miscam relaxat intr-un spatiu cunoscut, dar la doua ore de zburat cu avionul, totul era schimbat pentru mine.
Ma stiam nonsalanta, dar m-am descoperit incordata, tatonand cu frica un colt de univers strain: oameni, cuvinte, emotii neintelese, schimbari bruste, totul acum, totul rapid, totul nou, ca intr-un prezent permanent in care amintirile nu au timp sa se nasca.
Mai tarziu am aflat ca orasul care ne facuse cunostinta, ne primise pe toti la fel.
Am inceput sa iubim culorile dintre noi cu mult inainte sa vina primavara.
Am trait zile de martie friguroase si mohorate si zile de mai cu multa lumina.
Niciodata nu am mai simtit atat de puternic cum miroase a iarna, a ploaie, apoi a ciresi infloriti, a liliac si a tei.
Soarele si timpul ne-au inzdravenit pe toti.
Am fost fata in fata cu slabiciunile si fricile noastre, apoi am ales sa pasim unii catre altii, uitand de granite si cuvinte.
Am cantat, ne-am spus " la multi ani" si " pofta buna" in toate limbile, dar mai ales am inteles ca ne putem bucura fara traduceri.

va urma...

De sus

Cateodata,cand stau in balcon si beau cafeaua, imi imaginez ca as putea sa ma vad de la blocul de vis a vis,apoi imi inchipui cum as vedea imaginea asta mai de sus. As vedea si straduta pe care locuiesc, casele, blocurile, copacii, cativa oameni care trec dimineata pe aici, unii merg in tihna la plimbare cu cateii,altii se grabesc cine stie unde.
De mai sus, se vad cladirile cele mai inalte din Bucuresti, straduta pe care stau eu e acum o liniuta intr-o incrucisare ciudata de bulevarde mari.
De mai sus, capitala e un punct mandru ingrosat, la fel ca la orele de geografie din clasa a VIII-a, langa alte orase puncte mai mici.
Granitele deseneaza un peste cu coada scaldata in putina mare, apoi Europa, pestele e acum si mai mic langa o Rusie asa mare. Dar oceanul Atlantic e si mai mare. Africa, Americile, Australia.
Ce colorate, continentele si oceanul.
Si toate astea pe o sfera care pluteste ciudat, la fel ca altele, mai mari,mai mici, intr-un spatiu fara margini.
Cat sunt eu de mica atunci cand beau cafeaua...

Noi si ritmul nostru

De ce unele ritmuri si nu altele te fac bucuros?
De ce un ritm te indispune si altul iti da energie?
Cum s-a schimbat de-a lungul timpului muzica pe care o asculti si cum te-ai schimbat tu?
De ce esti entuziast cand cunosti pe cineva care asculta formatia pe care si tu o preferi?
Cred ca sunetele vibreaza odata cu noi,cred ca versurile spun povesti despre cum suntem noi.
Cum sunt versurile pe care le asculti tu?
Vorbesc despre linistea personala,despre un cocon caldut, sau poate prefera riscurile?
Despre trecut sau despre viitor?
Poate nu spun cine stie ce,dar pur si simplu sunt populare,stiu sa se faca placute. Spun despre performante sociale,sexuale?
Se implica prin ce spun sau critica de pe margine?
Vor sa iasa in evidenta, sunt furioase,raspicate, tolerante sau ii judeca pe ceilalti?
Sunt nemultumite fata de societate si iresponsabile, sau cum?
Se simt superioare,poate uneori ostile? Se simt demne de respect si cauta aprobarea? Sau poate se cunosc foarte bine.Poate sunt jucause si cu aluzii subtile,sau foarte sobre,poate convinse de ceea ce cred. Conformiste? Le cam sare mustarul din cand in cand sau au un calm de invidiat? E vorba de echilibru si impacare sau de vreo oala sub presiune?
Poate ca doar pun intrebari,poate ca sunt exagerat de sensibile sau munti de gheata.
Stii cel mai bine cum sunt,doar le asculti in fiecare zi.
Pana la urma fiecare melodie sau gen spune o poveste prin ritm si versuri,
tu in care poveste esti?

Chemand ploaia

Incearca sa gaseasca cuvintele potrivite, miscarile,dar ridica ochii catre cer si incep sa cante.Stiu ca in aceste locuri,nimic nu poate convinge mai mult decat sunetul tobelor.
Copiii se aduna,dansand in ritmuri puternice.E soare,undeva in Africa.
Zambesc,pentru ca e muzica pe care ei o cunosc atat de bine,
E muzica pe care o compun de fiecare data altfel,pentru ca ploaia sa vina.
Picioarele ridica praful in aer,canta si danseaza sperand toti ca si de data aceasta muzica lor va fi auzita
Si ploaia va veni.

Leipzig,mai mult pentru fiecare.

Orasul respira tinerete prin toti porii. Uneori te imbata cu miros de mar sau de ceai parfumat sau de cantec.

Diferentele dintre noi par aici mai blande si mai frumoase, vechiul si noul isi dau mana cu respect iar batraneatea pare un timp pentru a privi cu mai multa veselie spre trecut si viitor.

Pe strazi sunt destule culori pentru fiecare, destula sanatate, destula muzica, destula inghetata pentru copii, destul timp, destul soare.

Asa ca uneori te intinzi pe iarba si cu ochii catre cer simti ca soarele e de ajuns sa fii fericit.

Scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun,

Mi-e rusine sa iti scriu pentru ca sunt sunt un baietel cam obraznic.
Uneori nu imi strang frumos jucariile asa cum spune mama,
Mai demult am varsat cerneala pe covor…
Aseara cand am luat cateva bombonele din brad, am spart un globulet
si mama iar s-a suparat.
Te rog sa ma ierti ca am colorat cu creta peretele din camera mea,
Ca uneori imi arunc ghetutele peste tot,
Ca la gradinita nu desenez frumos,
Ca am tras-o pe sora mea de codite,
Ca am rupt margelele mamei,
Ca am daramat ghiveciul cu flori,
Ca am suflat in lumanarile de la ziua fratiorului meu
Ca nu mananc tot din farfurie,
Ca nu am invatat sa merg pe bicicleta,
Ca ma mazgalesc cu pixul pe maini,
Ca i-am dat si lui Toto sa bea lapte din farfuria mea..

Cred ca tati si mami sunt foarte suparati pe mine pentru ce fac.
Intr-o zi mi-au adunat intr-un sac toate jucariile stricate si le-au dus la gunoi.
Tati a spus ca o sa imi cumpere altele noi, dar eu tot am plans.
Dar cel mai mult imi pare rau pentru ca odata,cand alergam prin casa, am calcat pe ochelarii bunicii.
Pe bunica o iubesc cel mai mult, ea canta si imi citeste mereu povestile incet .
Mos Craciune, eu nu iti cer jucarii ca ceilalti copii, desi nu m-as supara daca mi-ai aduce cateva.
Voiam sa te rog sa ma faci odata baiat mare si cuminte,
Si daca poti, fa sa ninga de Craciun cu fulgi uriasi.

Gaudeamus igitur

Am vazut tineretea mergand pe strazi,
Emotionata sau nepasatoare,
Fluierand vise nenascute,
Balansandu-se in ritmuri numai de ea auzite,
Ocolind drumurile stiute si nestiute,
Ca intr-o dimineata galagioasa.

Am incercat sa ma prezint,
Mi-a spus ca detesta formalitatile.
Am indraznit atunci sa o insotesc
In marsul ei nebunesc,
Fara cuvinte.

Ne-am amintit ca ne mai vazusem
de nenumarate ori...
Ne stiam amintirile, nepovestite vreodata.
Am baut o cafea stundenteasca, imaginara,
plina de intamplari si taceri.

Ne-am promis ca ne vom revedea peste un an,
Intre aceleasi sunete indraznete de inceput,
Alcatuind povesti din franturi de conversatii,
din fum sau zambete.

Hei, mai stai putin, doar pret de o tigara...
Si daca nu exista maine?

Sa ne bucuram asadar!

De atunci o vad in fiecare toamna,
alergand pe strazi,
traind frenetic,
la fel ca atunci cand ne bateam pe umar.