Cateodata,cand stau in balcon si beau cafeaua, imi imaginez ca as putea sa ma vad de la blocul de vis a vis,apoi imi inchipui cum as vedea imaginea asta mai de sus. As vedea si straduta pe care locuiesc, casele, blocurile, copacii, cativa oameni care trec dimineata pe aici, unii merg in tihna la plimbare cu cateii,altii se grabesc cine stie unde.
De mai sus, se vad cladirile cele mai inalte din Bucuresti, straduta pe care stau eu e acum o liniuta intr-o incrucisare ciudata de bulevarde mari.
De mai sus, capitala e un punct mandru ingrosat, la fel ca la orele de geografie din clasa a VIII-a, langa alte orase puncte mai mici.
Granitele deseneaza un peste cu coada scaldata in putina mare, apoi Europa, pestele e acum si mai mic langa o Rusie asa mare. Dar oceanul Atlantic e si mai mare. Africa, Americile, Australia.
Ce colorate, continentele si oceanul.
Si toate astea pe o sfera care pluteste ciudat, la fel ca altele, mai mari,mai mici, intr-un spatiu fara margini.
Cat sunt eu de mica atunci cand beau cafeaua...
